Peste 2600 de joburi și peste 150 de companii, participă la Târgul online „Locuri de muncă în Moldova”, 15-25 iunie 2022

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM), informează despre organizarea Târgului online al locurilor de munca, ediția a XX-a, cu tematica „Locuri de muncă în Moldova”, cu participarea agenţilor economici care dispun de oferte de muncă.

Târgul se va desfășura în perioada 15-25 iunie 2022, pe platforma: www.e-angajare.md.

Târgul online are scopul promovării locurilor de muncă vacante din întreaga țară. Astfel, oferim companiilor posibilități de recrutare electronice, iar persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv persoanelor reântoarse de peste hotare, posibilitatea aplicării online și în timp real la posturile de muncă disponibile în Republica Moldova.

La această ediție a târgului online participă peste 150 companii din toată republica cu peste 2600 oferte de muncă. Cei interesaţi în căutarea unui job pot aplica CV-ul pentru unul sau mai multe joburi la angajatorii din diferite domenii de activitate precum industria prelucratoare, transport și depozitare, comerț cu ridicarea și amănuntul, administrație publică și apărare, sănătate și asistență socială etc.

Începând cu data de 15 iunie 2022, pe portal aveți posibilitatea să analizați ofertele de muncă, cerințele de ocupare, salariul și datele de contact ale angajatorului. Pagina electronică va putea fi accesată, în timp real, timp de 11 zile, din orice colț al lumii, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea aplica direct CV-ul pentru oferta de muncă dorită.

În comparație cu alte târguri tradiționale, la târgul online ai posibilitatea de a participa de acasă, stând în fața laptop-ului, job-urile fiind doar la un click distanță.

Pentru mai multe informații, contactați Centrul de apel al ANOFM: 0 8000 1000 și subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de munca: https://anofm.md/ro/subdiviziuni.

Evenimentul este susținut de proiectul PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției.