Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (15 septembrie 2023, conform declarațiilor agenților economici)

Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă  (15 septembrie 2023, conform declarațiilor agenților economici)

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cele mai plătite locuri de muncă vacante pe piaţa muncii la data de 15 septembrie 2023, conform declaraţiilor agenţilor economici.

Topul celor mai bine plătite locuri de muncă a fost realizat în conformitate cu ofertele şi cerinţele pieţii muncii.

Compania FUSION CONSULTING S.R.L. din mun. Chişinău oferă pentru poziţia de programator/programatoare o remunerare salarială de până la 100000 lei. Angajatorul solicită faţă de persoanele cointeresate cunoştinţe practice în domeniul dezvoltării aplicaţiilor CMS cu caracteristici tehnico-economice ale sistemelor de operare, cu un program de muncă de la orele 10:00-18:00.

Compania OZKA CONSTRUCTION S.R.L. din or. Hânceşti oferă pentru poziţia de geodez-şef/geodeză-șefă în construcții o remunerare salarială de 67725 – 70000 lei. Cunoştinţele solicitate de angajator faţă de persoanele cointeresate să aplice pentru locul de muncă oferit sunt atribuite domeniului verificării documentelor geodezice şi a parametrilor geometrici.

Instituția privată ŞCOALA INTERNAŢIONALĂ QSI DIN CHIŞINĂU oferă o remunerare salarială de 40000 – 50000 lei pentru poziţia de profesor/profesoară în învăţământul primar. Angajatorul are mai multe cerinţe faţă de persoanele cointeresate să activeze în sfera educaţională, precum: diplomă de licenţă în pedagogie eliberată de o universitate acreditată în SUA, experienţă de muncă în administarea unei curricule americane, inclusiv cunoştinţe vaste ale limbii engleze (limba engleză nativ).

Totodată, OZKA CONSTRUCTION S.R.L. oferă mai multe locuri de muncă bine plătite pentru poziţiile de: maistru în construcția de drumuri, lăcătuş la repararea maşinilor rutiere, lăcătuş-electrician automobile şi acumulatoare, maşinist/mașinistă la autogreder, excavatorist/excavatoristă, finisor/finisoare terasamente, pentru o remunerare salarială de 26600 – 34830 lei.

Mai multe companii din mun. Chişinău oferă salarii de până la 25000 lei: AYIRIA S.R.L. pentru poziţia de manager (șef/șefă) operaţiuni de date, KEEPUP SYSTEMS S.R.L. pentru poziţia de director financiar/directoare financiară, DANSICONS S.R.L. pentru poziţiile de sudor/sudoriță, dulgher/dulgheriță, UNIT CALL S.R.L. pentru poziţia de operator/operatoare call center.

Cele mai multe locuri de muncă vacate oferă compania Î.C.S. LEAR CORPORATION S.R.L. din mun. Ungheni pentru poziţia de cusător/cusătoreasă (cusătoare) în industria uşoară pentru o remunerare salarială de 8500 – 15000 lei.

La fel şi compania "ARTIZANA" S.R.L. din mun. Chişinău care activează în domeniul industriei uşoare oferă mai multe locuri de muncă pentru poziţia de cusător/cusătoreasă (cusătoare) în industria uşoară pentru o remunerare salarială de 4700 – 15500 lei.

Locurile de muncă disponibile, pot fi accesate atât de femei, cât și de bărbați. Doritorii sunt îndemnați să acceseze Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM (conform declarațiilor agenților economici).

Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM și condițiile de ocupare a acestora:
- vizitați subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (adresele și datele de contact: 
https://anofm.md/index.php/ro/subdiviziuni);
- contactați Centrul de Apel al ANOFM la nr. 080001000 (apel gratuit din R. Moldova) sau (+37322) 838414 (apel cu tarif normal din străinătate) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.00-17.00;                                           
- accesați portalul
www.angajat.md.