Informații actualizate despre notificările agenților economici privind angajarea cetățenilor din Ucraina

Conform datelor disponibile la 13.06.2022, ANOFM a primit notificări de la agenții economici despre angajarea a 560 cetățeni din Ucraina, dintre care 434 femei și 126 bărbați.
Cei mai mulți cetățeni ucraineni înregistrați în evidenţele ANOFM sunt angajați în: Chișinău (411),  Bălți (19), Ungheni (18),   Cahul (14), etc.

Conform notificărilor angajatorilor, cetățenii din Ucraina au ocupat locuri de muncă în următoarele profesii, meserii: programator, inginer, cusător, vânzător, vânzător-consultant, bucătar, chelner, medic, educator, montator subasamblare, infirmieră, operator in sectorul de producere, agent servicii client, manager diverse domenii, operator introducere date, altele.

139 angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând 2165 locuri de muncă vacante disponibile pentru aceste persoane.

296 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele subdiviziunilor teritoriale din subordinea ANOFM pentru a primi suport la angajare.

Precizăm că, ANOFM oferă cetățenilor ucraineni înregistrați în evidențe următoarele servicii gratuite: informații privind locurile de muncă vacante; date de contact ale angajatorilor; ghidare și suport la angajare.

Angajatorii, care au angajat cetățeni din Ucraina, au obligația de a notifica despre aceasta conform prevederilor punctului 8 din Dispoziția nr.4 din 01.03.2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de muncă, către ANOFM prin următoarele modalități:

  • în format electronic la adresa de email: angajare_ua@anofm.md 
  • sau pe suport de hârtie prezentat la sediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale ANOFM

Notificarea despre angajarea cetățenilor ucraineni se va realiza prin prezentarea de către angajatori a următorului set de documente:

a. copiei actului de identitate a cetățeanului ucrainean;

b. copiei contractului de munca, întocmit conform legislației aplicabile pentru cetățenii Republicii Moldova;

c. informației privind codul numeric personal (IDNP) atribuit cetățeanului ucrainean la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova și/sau la solicitare de către centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice.

Adresele și datele de contact ale subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă le găsiți pe pagina web a ANOFM:  https://www.anofm.md/ro/subdiviziuni

Informații și consultații cu referire la notificare pot fi obținute telefonând la Centrul de apel al ANOFM la numărul: 0 8000 1000. Program de muncă: luni - vineri, orele 8:00 - 16:00.